Preşedintele României

Mult stimate Domnule Preşedinte,
Afirmaţia publică a angajamentului Dvs. de a asigura autonomie cuturală minorităţilor naţionale din România dacă cineva poate să aducă dovada existenţei unei astfel de reglementări în Europa,

conexiunea prin extrapolare a acestui angajament public cu garantarea prin lege a autonomiei Ţinutului Secuiesc dacă există această formă de autonomie în Europa

ne îndeamnă la enumerarea reglementărilor legale cu privire la autoguvernarea comunităţilor autonome din cadrul Uniunii Europene care nu au competenţe administrative pe bază teritorială:

1. Autoguvernarea personală a comunităţii germane din Danemarca, teritoriul Schleswig de Nord. Sursele de finanţare: 20 % din contribuţie proprie, 50 % din contribuţia statului danez, 30 % din contribuţia landului Schleswig-Holstein (Kiel) şi a statului german.
2. Autoguvernarea personală a comunităţii daneze din Germania, teritoriul Schleswig de Sud.
3. Drepturile colective ale comunităţii suedeze în Finlanda.
4. Autoguvernarea personală a comunităţilor minoritare din Ungaria, care sunt considerate factori constitutivi ai statului şi dispun de competenţe de autonomie locală şi la nivelul întregii ţări.

Enumerăm, deasemenea, statutele de autonomie teritorială şi legile de autonomie teritorială ale comunităţilor autonome din cadrul Uniunii Europene.

1. Statutul de autonomie al provinciei Bozen (Bolzano)-Süd-Tirol (Trento) din Italia (1972,1992), care garantează autoguvernarea provinciei Bozen cu colectivitate de limba germană şi a provinciei Süd-Tirol bilingvă, compusă din comunitatea de limbă germană şi cea de limbă italiană. Referiri bibliografice: Autonome Provinz Bozen-Südtirol - Das neue Autonomiestatut, Achte, ergatze Auflage, September 1995, Autonomy and the Protection of Ethnic Minorities in Trentino-South Tyrol, Dr. Oskar Peterlini president of the Regional Parliament Trentino-South Tyrol, 1997,
2. Constituţia Spaniei, care garantează dreptul la autonomie teritorială al comunităţilor autonome,
3. Legea de autonomie a Cataloniei din Spania (1979), care garantează autoguvernarea teritoriului cu populaţia catalană,
4. Legea de autonomie a Ţării Bascilor din Spania (18.XII.1979.), care garantează autoguvernarea teritoriului Euskal Herria,
5. Legea de autonomie a Galiţiei din Spania (06.IV.1981), care garantează autoguvernarea teritoriului cu populaţia galego,
6. Legea de autonomie a Asturiei din Spania (30.XII.1981), care garantează autoguvernarea teritoriului în scopul protecţiei limbii bable,
7. Legea de autonomie a Valenciei din Spania (01.VII.1982), care garantează autoguvernarea teritoriilor Alacante, Castello, Valencia cu populaţia valenciană,
8. Legea de autonomie a Aragoniei din Spania (10.VIII.1982), care garantează autoguvernarea teritoriului şi colectiviţătii,
9. Legea de autonomie a Navarrei din Spania (10.VIII.1982), care garantează autoguvernarea teritoriului în care limba oficială este castiliana şi cea a bascilor,
10. Legea de autonomie a Insulelor Baleare din Spania (01.III.1983), care garantează autoguvernarea teritoriului, având o populaţie cu limba maternă catalană,
11. Autonomia politico-administrativă-regională din Azore si Madeira din Portugalia, care este fundamentată în art. 227, alin. 1) din Constitutie, bazându-se pe caracteristicile geografice, economice, sociale şi culturale, ca şi pe aspiraţiile istorice autonomiste ale populaţiei insulare,
12. Autonomia teritorială suedeză a Insulei Aland din Finlanda.

Constituţia Spaniei se referă într-un întreg capitol la drepturile constituţionale ale comunităţilor autonome.
Constituţia Suediei enunţă în art.1. al capitolului I. următoarele: suveranitatea naţională suedeză se realizează şi printr-o gestiune autonomă a colectivităţilor teritoriale.
Constituţia Finlandei enunţă: Insula Aland din Finlanda, fiind populată în majoritate de suedezi, se bucură de autonomie suedeză.

Rezoluţia nr. 1334/2003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la experienţele pozitive ale regiunilor autonome în rezolvare conflictelor din Europa (24 iunie 2003), remarcă, printre altele, următoarele:
- reînnoirea tensiunilor în Europa, în parte, poate fi datorată acelor schimbări teritoriale şi formarea noilor state care au apărut în urma celor două războaie mondiale şi prăbuşirii sistemului comunist în anii 1990,
- aceste tensiuni, de asemenea, reflectă şi acele progrese inevitabile care au vizat concepţia statului naţional, concepţie, care a prezentat suveranitatea naţională şi omogenitatea culturală ca o problemă esenţială. In zilele noastre statele trebuie să se confrunte cu alte cerinţe, izvorâte din dezvoltarea practicii democratice şi a dreptului internaţional,
- statele trebuie să împiedice apariţia tensiunilor prin acele aranjamente constituţionale sau legislative felxibile, care vin în întâmpinarea aşteptărilor. Acordând puteri, respectiv competenţe minorităţilor în scopul rezolvării problemelor lor proprii, fie prin transferul de competenţe de la guvernul central, fie prin împărţirea puterii, statele pot împăca principiul unităţii şi integrităţii teritoriale cu principiul diversităţii culturale,
- numeroase state europene au estompat tensiunile interne, sau sunt în curs de rezolvare prin introducerea diferitelor forme ale autonomiei teritoriale sau culturale, cuprinzând acele principii şi măsuri concrete care pot ajuta la rezolvarea conflictelor interne,
- autonomia, cum este aplicată în statele care respectă dispoziţiile legale cu privire la garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale naţionalităţilor lor, poate fi privită ca un „aranjament substatal” (sub-state arrangement), care asigură ca minoritatea să-şi exercite drepturile şi să-şi păstreze identitatea culturală, acordând în acelaşi timp anumite garanţii pentru păstrarea unităţii, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului,
- „autonomia teritorială” reprezintă un aranjament aplicat în interiorul statelor suverane, prin care locuitorii unor regiuni obţin competenţe, respectiv puteri mărite, care reflectă situaţia lor geografică specifică, şi care protejează şi promovează tradiţiile lor culturale şi religioase,
- statutul de autonomie poate fi alpicat în cazul diferitelor sisteme de organizare politică, începând cu descentralizarea simplă în statele unitare şi până la împărţirea reală a puterii, fie prin metode simetrice sau asimetrice, în statele regionale sau federale.

Ţinând cont de cele arătate, Vă rugăm cu respect să binevoiţi a interveni la nivelul puterii legislative şi executive în vederea garantării prin lege a autonomiei personale a comunităţii naţionale maghiare din România şi a autonomiei Ţinutului Secuiesc!

Cu respect,
Dr. Csapó I. József
Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc
28 februarie 2006