- Având în vedere că în ultimele decenii nici o instituție nu a protestat împotriva modificării limitelor administrative ale Regiunii Autonome Maghiare și nici împotriva desființării ulterioare a acesteia, prin neglijarea voinței publice a comunității locale din Ținutul Secuiesc, iar poziția legitim exprimată de comunitatea teritorială în cauză nu a devenit cunoscută;
- Având în vedere că recent au fost publicate o serie de evaluări istorice care sunt contrare intereselor Ținutului Secuiesc și obiectivelor comunității secuiești și care nu reflectă realitatea istorică;
- Declarând că toate formele ale represiunii comuniste sunt inacceptabile;
Consiliul Național Secuiesc declară poziția sa
privind Regiunea Autonomă Maghiară,
după cum urmează:
În 1952, la cinci ani după Tratatul de Pace de la Paris, România a inclus în Constituția sa autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc, sub denumirea Regiunea Autonomă Maghiară. Crearea acestei regiuni a făcut parte dintr-un proces istoric menit să stabilizeze pacea în Europa și nu a fost contestată de comuniatea internațională.
Cităm articolul 19 din Constituția României din 1952: „Regiunea Autonomă Maghiară a Republicii Populare Române este formată din teritoriul locuit de populația compactă maghiară secuiască și are conducere administrativă autonomă, aleasă de populația Regiunii Autonome. Regiunea Autonomă Maghiară cuprinde raioanele: Ciuc, Gheorgheni, Odorhei, Reghin, Sângeorgiu de Pădure, Sf. Gheorghe, Târgu-Mureș, Târgu-Săcuesc, Toplița. Centrul administrativ al Regiunii Autonome Maghiare este orașul Târgu-Mureș.”
Din prevederea constituțională citată mai sus și din contextul internațional, se pot stabili următoarele:
1. Constituția comunistă a României a recunoscut autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc. Deși acest lucru s-a bazat pe considerentele puterii politice ale vremii, din perspectiva de astăzi este imposibil să nu se vadă ponderea tradiției secuiești multiseculare de autoguvernare pe fondul creării Regiunii Autonome Maghiare, pe care chiar și autoritățile comuniste au trebuit să o ia în considerare în circumstanțele internaționale date.
2. Înființarea Regiunii Autonome Maghiare s-a bazat prin urmare pe antecedente istorice precum tradiția multiseculară de autoguvernare din Terra Siculorum, care, odată cu procesul de pace care a pus capăt Primului Război Mondial, a primit și o dimensiune internațională prin dispozițiile Tratatului Puterilor Aliate cu România privind Minoritățile Naționale din 1919, prin care România și-a exprimat acordul sa permită comunităților secuiești și săsești din Transilvania să își exercite autonomia locală în domeniul religios și educațional sub controlul statului român. Pe această bază a fost sensibilizată, la nivel internațional, problema secuiască, ceea ce a dus la abordarea de către România de după cel de-al Doilea Război Mondial a chestiunii administrării teritoriale specifice a Ținutului Secuiesc.
3. Respingând practica dictatorială a comunismului pe care conducerea statului român de atunci a exercitat împotriva populației Ținutul Secuiesc, considerăm că, în cazul nedesființării Regiunii Autonome Maghiare, instituirea democrației regionale a Regiunii ar fi fost posibil, după 1989, în același mod, ca transformările democratice ale statului român. Însă reforma administrativă din 1968 a împiedicat această oportunitate istorică.
4. Irevocabilitatea unilaterală a unei autonomii teritoriale recunoscute este un principiu ferm care se aplică tuturor regiunilor autonome din Europa și din lume, un principiu de politică de securitate care reprezintă una dintre cele mai importante garanții ale păcii.
5. Având în vedere cele de mai sus, desființarea Regiunii Autonome Maghiare în 1968, înființată în 1952, a devenit, de asemenea, un obstacol în calea dezvoltării unei autonomii democratice după 1989. Aceasta a devenit un obstacol în calea exercitării, de către populația Ținutului Secuiesc, a dreptului său dobândit, un drept perfect legitim bazat pe lunga sa tradiție de autoguvernare, pe care nici măcar guvernul comunist din România de atunci nu l-a putut anula complet, recunoscându-i cadrul său teritorial.
6. Statutul de autonomie elaborat de Consiliul Național Secuiesc nu este altceva decât un efort comunitar de afirmare a dreptului dobândit la autoguvernare, susținut de majoritatea comunității secuiești. Acest drept dobândit este anterior scurtei periode în care Regiunea Autonomă Maghiară i-a oferit un cadru de drept public și se extinde în timp istoric și în viitor.
7. Având în vedere cele de mai sus, este justificat și necesar ca reforma administrativă din 1968, care a restrâns, respectiv a abolit, în mod nelegitim, acest drept dobândit al Ținutului Secuiesc la autonomie, să fie supusă unei revizuiri independente care să poată fi prezentată în fața forurilor internaționale.
Consiliul Național Secuiesc
Târgu Mureș,
18 noiembrie 2023.
Consiliul Naţional Secuiesc