În 22 decembrie 2017 deputatul Kulcsar-Terza József a înaintat inițiativa legislativă referitoare la Statutul de Autonomie al Ținutului Secuiesc, care a fost înregistrat cu nr. 774 de Comisia Permanentă a Parlamentului. Această inițiativă legislativă a fost elaborată de Consiliul Național Secuiesc la 17 ianuarie 2004. Decizia a fost precedată de o consultație publică, având baza proiectul elaborat de Dr. Csapo Jozsef, și care a fost acceptat ca și document de muncă de către consiliile secuiești constituite în orașe și în satele secuiești. În acest mod această inițiativă legislativă este cel mai important document al Consiliului Național Secuiesc, pentru reprezentarea căruia a primit mandat de la secuime.
În 22 decembrie 2017 proiectul de lege a fost înaintat pentru a treia oară Parlamentului României. Avizul negativ amintit în titlu (în continuare: Aviz), a fundamentat refuzul parlamentar, deoarece a fost singurul document de analiză pusă la dispoziția comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului, și niciun alt organ sau altă autoritate n-a formulat contraargument față de propunerea înaintată, care nu ar fi parte a avizului amintit. Din acest motiv aceasta din urmă poate fi considerat ca fiind poziția oficială al Statului Român. Este datoria morală a Consiliului Național Secuiesc, să formuleze față de refuzul oficial al Statului Român contraargumentele comunității secuiești, care în comunitatea lor reprezintă și combaterea sistemului de argumente al Statului Român.
Avizul este constituit din 16 articole, urmate de o singură frază de concluzie de respingere. Articolele 4,5 și 6 analizează inițiativa legislativă din punctul de vedere al dreptului comunitar, al dreptului internațional și al dreptului intern, cu intenția de a găsi printre prevederile acestora contraargumente. Numerotarea/separarea articolelor de la 10 până la 15 nu este relevantă din punct de vedere logic, pentru că din introducerea lor lipsește indicarea vreunui domeniu, a ramurii de drept, sau fundament legal.
În primul articol Avizul consemnează în privința inițiativei legislative referitoare la Statutul de Autonomie al Ținutului Secuiesc, că aceasta: ”Vizează, practic, crearea unei entități statale distincte, paralelă cu statul național unitar român.” Această evaluare nu corespunde realității.
În realitate propunerea vizează o unitate administrativă a României, cu anumite prerogative suplimentare pentru gestionarea problemelor locale, în spiritul subsidiarității, și menite să asigure protecția identității naționale a comunității majoritare autohtone. Autonomiile teritoriale, care funcționează în Europa, în state unitare și indivizibile subliniază lipsa vreunei conflict între caracterul unitar al statului, și existența pe teritoriul acestora ale unor unități administrative, investite cu autonomie teritorială.
Italia de exemplu, este stat unitar și indivizibil, suveran și independent, având în același timp cinci regiuni autonome.
Consiliul Legislativ citează hotărârea 1334/2003 al Consiliului Europei, - citat acceptat de altfel și de redactorii propunerii legislative în discuție - dar omite tocmai articolul 12, care pune în evidentă, lipsa contradicției între unitatea și indivizibilitatea unui stat și între autonomia teritorială. (12. Constituțiile majorității statelor membre ale Consiliului Europei nu recunosc dreptul de a se separa unilateral. Cu toate acestea, indivizibilitatea nu trebuie confundată cu conceptul de stat unitar, iar indivizibilitatea statului este astfel compatibilă cu autonomia, regionalismul și federalismul.)
Conform Constituției din 1954, România este ”stat unitar, suveran și independent”, în același timp garantează ”autonomie administrativ-teritorială populației maghiare”. Iată articolului 19: ”Regiunea Autonoma Maghiara a Republicii Populare Romane este formata din teritoriul locuit de populația compacta maghiara secuiasca și are conducere administrativa autonoma, aleasa de populația Regiunii Autonome.” Se pot formula foarte multe critici privind regimul de atunci. O singură acuzație nu poate fi susținută, și anume, că Regiunea Autonomă Maghiară, ar fi pus sub semnul întrebării unitatea, suveranitatea și indivizibilitatea statului Român.
În consecință unitatea administrativă propusă nu prezintă o entitate statală, distinctă și paralelă, ci reprezintă o soluție asimetrică de regionalizare, propusă în Rezoluția nr. 1334/2003 a Consiliului Europei. Se propune tocmai o regiune în cadrul statului Român, care dispune de autorități deliberative și executive similare cu cele acordate județelor.
Articolul 1 al Avizului este recapitularea cuvânt de cuvânt a articolului 1 al avizului emis cu ocazia primei depuneri a inițiativei. Dr. Csapo Jozsef în combaterea avizului citat (în continuare: Combatere) a constatat în mod corect:
„Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc:
- Vizează crearea unei regiuni cu competenţe specifice menite să asigure protecţia identităţii naţionale a comunităţii majoritare autohtone,
- nu reprezintă o entitate statală distinctă şi paralelă, ci reprezintă o soluţie asimetrică de regionalizare propusă in Rezoluţia nr. 1334/2003 a Consiliului Europei,
- reprezintă un mijloc democratic în rezolvarea problemelor comunităţilor naţionale autohtone, majoritare în ţinutul istoric,
- nu reprezintă o entitate statală, ci este un teritoriu autonom în cadrul unui stat democratic şi unitar,
- nu este o entitate paralelă cu statul naţional unitar, ci este o regiune în cadrul statului român, care dispune de autorităţi deliberative şi executive similare cu celorlalte regiuni-judeţe şi de statut special.”
Din punctul de vedere al dreptului comunitar art. 4 al Avizului precizează, ”problematica organizării administrative a teritoriului statului, implicit a înființării unor regiuni autonome de genul celei propuse de către inițiatorii prezentului demers legislativ, nu cade sub incidența dreptului Uniunii Europene, competența de reglementare aparținând exclusiv autorităților naționale ale statelor membre.
Trebuie însă menționat că organismele europene nu promovează crearea unor entități infrastatale, de genul regiunilor autonome, asimetrice, neuniforme ori pur și simplu singulare, constituite exclusiv pe criterii etnice.”
Legat de această remarcă, ținem să precizăm trei idei:
- Inițiatorii prezentului demers legislativ, nu au argumentat propunerea lor, cu existența unor obligații provenite din dreptul comunitar.
- Consiliul legislativ recunoaște în mod tacit, practică europeană a autonomiei teritoriale, confirmând că „înființarea unor regiuni autonome de genul celei propuse de către inițiatorii aparține exclusiv autorităților naționale ale statelor membre.„
- Lipsa unei obligației provenite din dreptul comunitar de a crea o regiune autonomă, este o abordare restrictivă a Tratatelor Uniunii Europene, și contrară angajamentelor internaționale ale României. Astfel articolul 2. al Tratatului privind Uniunea Europeană prevede:”Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.”
În situația în care intenția guvernelor României de a identifica cele ”mai potrivite mijloace în vederea asigurării unui standard cât mai ridicat de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale” – cum este enunțat în răspunsul Guvernului României la petiția manifestanților din Ziua Libertății Secuiești din 2014 – atunci în loc de căutarea permanentă de a ocoli solicitările colectivității secuiești, ar trebui să găsim semne autentice de identificare ale acestor mijloace! În schimb întâlnim un efort susținut de interpretări restrictive și evazive, în abundența termenilor: nu promovează, nu susține, nu sprijină, nu ne obligă etc. Ori o abordare de bună credință nu poate să treacă peste faptul, că valorile fundamentale ale Uniunii Europene trebuie să fie protejate, da, chiar și în cadrul competenței exclusive ale statelor membre. Și asta nu din cauza că suntem obligați print-un regulament al Uniunii, ci pe baza obligației morale prin asocierea la o alianță, fundamentată pe o moștenire constituțională comună.
Articolul 5 al Avizului analizează din punctul de vedere al dreptului internațional proiectul de lege, invocând în mod exclusiv documente adoptate de Consiliul Europei. Face această analiză, ca și cum Consiliul Europei ar refuza practica autonomiei teritoriale, dă în mod paradoxal o interpretare similară, chiar și recomandării 1334/2003, care contrar acestei interpretări recomandă tocmai autonomia teritorială, ca și o garanție de durată a prevenirii conflictelor. Avizul eludează obligațiile internaționale ale României, care au devotat țara pe lângă valorile autonomiei teritoriale.
România în momentul aderării sale la Consiliul Europei, a făcut un angajament unilateral în mod liber privind îndeplinirea prevederilor recomandării 1201/1993. Acest angajament a fost acceptat prin Avizul nr. 176/1993 de către Adunarea Parlamentară. (Adunarea „apreciază declaraţia scrisă a autorităţilor române prin care ele se angajează să-şi fundamenteze politica în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale pe principiile definite în Recomandarea 1201/1993...”) Ordinul 508 întocmit pe baza raportului Columberg confirmă caracterul obligatoriu al angajamentelor liber asumate de statele membre în momentul aderării lor la Consiliul Europei.
Rezoluţia 1123/1997 privind respectarea obligaţiilor şi angajamentelor luate de România şi încetarea monitorizării speciale de către Consiliul Europei solicită clar, ca România să continue „să pună la baza politicii sale pentru politica minorităţilor principiile formulate în recomandarea 1201/1993”.
Rezoluţia 1115/1997 privind înfiinţarea Comitetului de Monitorizarea a preluat locul Ordinului 508, menţinând obligaţia statelor membre de a onora angajamentele asumate, dar şi posibilitatea sancţionării neîndeplinirii pe o lungă durată a angajamentelor asumate!
Recomandarea capătă forţă juridică obligatorie pentru România şi prin includerea sa în Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară (1996), înaltele părţi contractante înţelegându-se că prevederile acesteia le „vor aplica, ca angajamente juridice”.
Fiind clarificată caracterul obligatoriu pentru România al Recomandării 1201/1993 cităm articolul 11. relevantă din punctul de vedere al doleanţei noastre de autonomie:
În regiunile unde sunt majoritare, persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale au dreptul de a dispune de administraţii locale autonome adecvate sau de un statut special, corespunzător situaţiei istorice și teritoriale specifice şi conforme cu legislaţia naţională a statului.
Și iată răspunsul Guvernului României la petiția manifestanților din Ziua Libertății Secuiești din 2014:
„Ca membru al Consiliului Europei și al Uniunii Europene România împărtășește valorile unei societăți democratice, asumându-și angajamentele ferme în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale, inclusiv a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, angajamente, pe care România înțelege să le respecte și să le onoreze pe deplin...„
Articolul 6 al Avizului și articolele următoare analizează proiectul de lege din punctul de vedere al dreptului intern, fără ca argumentele înșirate să fie încadrabile într-un logic de contexte. Găsim printre contraargumente articolul 1 din Constituția României, conform căreia România este stat național, suveran, independent, unitar și indivizibil, apoi găsim și articolul 3 al Constituției, conform căreia Statul Român este constituit din comune, orașe și județe. Este formulată acuzația,ca acest proiect de lege dorește să înființeze o autonomie pe criteriu etnic.
Mai înainte am arătat, că autonomia teritorială nu este contrară unității și indivizibilității statului, dar proiectul de lege nu este în contradicție nici cu atributul național al statului. Pornind de la convingerea, că nu există contradicție între Constituție, și între normele general acceptate ale dreptului internațional, astfel cu principiul nediscriminării, atributul național se poate interpretată exclusiv ca o titulatură universală a suveranității de stat aparținând în mod inalienabil comunității formate din toți cetățenii României. Această interpretare este confirmat tocmai prin articolul 4. al Constituției: ”România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”
Suveranitatea de stat este exercitat de comunitatea cetățenilor ”prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.” (art. 2 Constituție) Conform propunerii legislative în discuție un organ reprezentativ în conformitate cu art. 2 din Constituție este Consiliul de Autoadministrare. Articolul 12. din proiectul de lege prevede: ”Regiunea autonomă Ținutul Secuiesc se constituie conform prezentei legi, odată cu constituirea Consiliului de Autoadministrare, autoritate administrativă autonomă înființată conform art. 117. alin (3) din Constituția României, în baza prevederilor prezentului Statut ca lege organică, prin alegeri libere și generale, prin votul secret și direct al cetățenilor cu drept de vot având domiciliul stabil pe teritoriul regiunii autonome.”
La o nouă înaintare al Statului de Autonomie trebuie avut în vedere disponibilitatea Consiliului Legislativ al Parlamentului României de a învăța din propriile greșeli, de a corecta argumentele de respingere greșite, chiar și atunci, dacă acest lucru nu este recunoscut public. Față de această situație analiza comparativă ale celor patru avize pune în evidență recunoașterea unor greșeli, corectarea sau ștergerea lor.
Astfel de exemplu cu ocazia primei înaintări a proiectului de lege, s-a criticat vehement următorul alineat din proiect: „Autonomia comunităţii reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţii majoritare autohtonă a ţinutului istoric de a dispune de prerogativele de autoadministrare şi de unele prerogative de ordin statal, în scopul preluării sub propria ei responsabilitate şi în interesul întregii colectivităţi, o parte importantă a problemelor de interes public, în conformitate cu principiul subsidiarităţii.” În viziunea lor acest fragment al legii lezează suveranitatea statului, caracterul ei național, unitar și indivizibil. Dr. Csapo Jozsef în Combatere atrage atenția, că partea obiectată este repetarea cuvânt de cuvânt a articolului 3 din Charta Europeană a autonomiei regionale. Consiliul Legislativ considerând inconfortabil, că mai înainte a descoperit un conflict de principii între un document al Consiliului Europei și între Constituția României, și din acest motiv această parte a Avizului a fost ștearsă.
În mod similar a fost ștearsă aceea afirmație din Aviz, conform căreia Consiliul Europei nu susține drepturile colective. Pentru argumentarea acestei afirmații au falsificat hotărârea 1201/1993 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Cu toate că Magistratura Curții de Apel din București a refuzat plângerea penală depusă în această cauză, ulterior totuși Consiliul Legislativ a șters dintre contraargumente acest fals.
Pe baza celor prezentate se poate trage următoarele concluzii:
- Avizul Consiliului Legislativ este inacceptabil. Lezează grav normele general acceptate ale dreptului internațional, astfel principiul nediscriminării, iar argumentările fundamentale pe dreptul comunitar, pe dreptul internațional și pe dreptul constituțional nu ating nivelul unei lucrări universitare mediocre.
- Avizul se consideră poziția oficială al Statului Român. Combaterea acesteia și prezentarea contraargumentelor este răspunsul unei entități autonome și anume a comunității secuiești.
Consiliul Național Secuiesc