În şirul argumentelor false invocate faţă de conceptul de autonomie, există o prejudecată care revine mereu, cu o încăpăţânată persistenţă. Conform acesteia, autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc ar fi contrară Constituţiei României în vigoare. Adevărul este tocmai contrariul: proiectul de lege redactat de Consiliul Naţional Secuiesc, şi înaintat Parlamentului Românei, nu contravine Constituţiei, nici măcar articolului unu, şi chiar mai mult decât atât, are temeiul său constituţional. Iată articolul 12. al proiectului: Regiunea autonomă Ţinutul Secuiesc se constituie conform prezentei legi, odată cu constituirea Consiliului de Autoadministrare, autoritate administrativă autonomă înfiinţată conform Art.117. alin (3) din Constituţia României, în baza prevederilor prezentului Statut, ca lege organică, prin alegeri libere şi generale, prin votul secret şi direct al cetăţenilor cu drept de vot, având domiciliul stabil pe teritoriul regiunii autonome.

Să vedem, ce conţine prevederea constituţională invocată de proiect. Iată: Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.

Cei care nu cunosc proiectul de lege, şi nici prevederea Constituţiei, citată mai sus, argumentează împotriva autonomiei cu articolul unu: România este stat naţional, suveran si independent, unitar si indivizibil.

Este evident, că înfiinţarea unei autorităţi administrative autonome pe baza Constituţiei, nu este contrară cu nici o prevedere constituţională.

Pentru a demola acest contraargument fundamentat pe o interpretare tacită a articolului unu, trebuie să ne oprim asupra unui termen: stat naţional. Parcurgând constituţiile statelor membre ale Uniunii Europene, vom constata, că România este singura, care se autodefineşte ca şi stat naţional. Cea mai importantă consecinţă a acestui fapt este lipsa unei definiţii a noţiunii de stat naţional, care să fie aplicabilă în practica interpretării juridice, şi care să fie acceptată de comunitatea internaţională în practica dreptului internaţional. Chiar şi patria natală a noţiunii istorice de stat naţional, Franţa, este „doar” indivizibilă, laică, democratică şi socială. (La France est une République indivisible, laïque, démocratique et sociale.)

Dacă este evident că nu poate fi definit în sensul dreptului constituţional un „stat naţional” precis, se poate afirma ce nu este, respectiv care sunt acele interpretări ale termenului care nu sunt compatibile cu normele general acceptate ale dreptului internaţional. Nu este acceptabilă de exemplu nici o interpretare, care ar încălca principiul nediscriminării. Orice ţară democratică este patria comună a tuturor cetăţenilor săi. Chiar şi constituţia României enunţă acest principiu: România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială. (Art. 4.)

În consecinţă, atributul de stat naţional – evidenţiez încă odată: unic în Europa - al Statului Român înseamnă că titularul suveranităţii de stat este comunitatea cetăţenilor ţării. Confirmat de altfel şi de articolul 3. din Constituţie: „Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.”

Apartenenţa la comunitatea cetăţenilor români reprezintă o legătură juridică, o relaţie de drept între individ şi stat, şi nu o încadrare culturală, confesională sau etnică, şi nici pe departe nu însemnează apartenenţa la comunitatea cetăţenilor români de naţionalitate română, cum sugerează interpretarea tacită, menţionată anterior, al articolului unu.

În constituţia Spaniei se poate observa aceiaşi abordare: Titularul suveranităţii naţionale este poporul spaniol, de la care emană puterea de stat. (La soberanía nacional reside en el pueblo español, del que emanan los poderes del Estado)

Articolul 2., în schimb, recunoaşte dreptul la autonomie: Constituţia fundamentată pe unitatea indisolubilă a naţiunii spaniole şi a patriei comune a tuturor spaniolilor recunoaşte şi garantează dreptul la autonomie al naţionalităţilor şi regiunilor precum şi solidaritatea între ele. (La Constitución se fundamenta en la indisoluble unidad de la Nación española, patria común e indivisible de todos los españoles, y reconoce y garantiza el derecho a la autonomía de las nacionalidades y regiones que la integran y la solidaridad entre todas ellas.)

Statutul de autonomie al Cataloniei vorbeşte de poporul catalan, şi enunţă că „Autoguvernarea Cataloniei este fundamentată pe dreptul istoric al poporului catalan, pe tradiţiile sale multiseculare şi pe tradiţiile dreptului catalan.” Legiuitorul, adică parlamentul spaniol, nu a găsit nici un obstacol constituţional în calea învestirii cu puterea legii a statutului de autonomie al Cataloniei, nefiind contradicţie între faptul că suveranitatea naţională aparţine poporului spaniol, şi între fundamentarea autoguvernării Cataloniei pe dreptul istoric al poporului catalan.

Autonomia Ţinutului Secuiesc nu contravine nici atributului de indivizibilitate al statului român. Poporul îşi exercită suveranitatea nu numai prin Parlament, ci şi prin toate organele sale reprezentative (Ion Deleanu: Instituţii şi proceduri constituţionale în dreptul român şi în dreptul comparat, Bucureşti 2006), ori Consiliul de Autoadministrare al Ţinutului Secuiesc autonom ar fi tocmai un asemenea organ reprezentativ.

În consecinţă, statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc nu este contrar articolului unu din Constituţie, cetăţenii din regiune vor fi în continuare cetăţeni şi contribuabili ai României, legea care va garanta autonomia regiunii va fi o lege organică a ţării, iar Consiliul de Autoadministrare, care va avea rolul parlamentului regional, va fi o autoritate administrativă autonomă a României înfiinţată pe baza articolului 117 al Constituţiei.

Desigur, din aceste argumente nu rezultă că nu ar fi benefică o reformă constituţională în urma căreia noua constituţie nu ar fi doar permisivă în privinţa autonomiei Ţinutului Secuiesc, ci ar garanta, în cadrul procesului de descentralizare, premizele constituţionale ale autonomiei, similare celora din Spania.

Dar dacă reforma constituţională nu ar aduce vreo schimbare favorabilă pentru autonomie, atunci trebuie să ştim cu toţii, că actuala Constituţia a României nu oferă nici un argument împotriva autoguvernării Ţinutului Secuiesc. Nu cerem, şi nu am cerut niciodată modificarea Constituţiei, nici măcar a articolului unu. Am cerut doar autonomia pentru regiunea populată de secui, ca şi o garanţie instituţională şi legală a drepturilor enunţate de articolul 4. al Constituţiei.

Izsák Balázs

preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc

Tg-Mureş, la 24 03 2013