Dreptul popoarelor la autodeterminare este un drept universal al omului, garantat de Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi cel privind Drepturile Sociale, Economice şi Culturale. România poate deveni patria comună a tuturor cetăţenilor săi dacă le asigură acestora, în egală măsură, drepturile fundamentale ale omului, inclusiv dreptul la autodeterminare.

O minoritate naţională poate exercita dreptul la autodeterminare în două moduri: membrii săi participă la viaţa publică, sunt prezenţi la adoptarea deciziilor, iar reprezentanţii săi sunt prezenţi în proporţie corespunzătoare ponderii sale numerice în toate ramurile puterii de stat, respectiv în organul legislativ, executiv şi judecătoresc. Dacă aceasta nu se înfăptuieşte, atunci organele puterii centrale trebuie să transfere o parte a puterii către organele de autoadministrare ale minorităţii respective, adică trebuie să se înfiinţeze instituţiile autonomiei comunităţii naţionale în cauză.

Participarea la guvernare al Uniunii Democrate Maghiare din România s-a bazat pe iluzia că drepturile noastre pot fi asigurate pe termen lung prin contracte de coaliţie încheiate din patru în patru ani. Faţă de aceasta, în cursul campaniei sale electorale, UDMR-ul a prezentat ca un pericol real posibilitatea ca secuii să fie deposedaţi de pământurile lor, să fim alungaţi de pe pământul nostru natal, să fim pedepsiţi pentru folosirea simbolurilor noastre naţionale, să fim persecutaţi dacă nu cunoaştem limba română.

Se poate afirma cu certitudine că, timp de doisprezece ani de guvernare, nu s-a reuşit crearea garanţiilor instituţionale ale drepturilor maghiarimii din România, şi în cadrul acestei comunităţi cele ale poporului secuiesc, garanţii care ar asigura securitatea juridică a drepturilor deja recunoscute.

Se poate afirma cu certitudine că aderarea la Uniunea Europeană nu a înlăturat pericolul anulării sau restrângerii drepturilor minoritare, contrar propagandei false, care pe parcursul tratativelor de aderare considera ca o prioritate supremă, şi pentru noi, aderarea României la Uniunea Europeană, în locul obţinerii autonomiei.

Se poate afirma cu certitudine că în Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară, cu toate că acesta consideră protecţia minorităţilor ca fiind un domeniu de cooperare internaţională, părţile semnatare nu se obligă să se abţină de la anularea sau restrângerea drepturilor minoritare deja recunoscute.

Se poate afirma cu certitudine că înşirarea pericolelor nu a mobilizat electoratul maghiar, care şi-a exprimat prin absenteism dorinţa că nu vrea să-şi fundamenteze viitorul pe frică, pe înţelegeri politice ocazionale, ci pe legi, instituţii şi obligaţii asumate în tratate internaţionale.

Unica organizaţie a maghiarimii din România cu reprezentare parlamentară, UDMR-ul, nu mai poate evita lupta pentru autonomie invocând obligaţiile asumate faţă de partenerii de coaliţie la guvernare. Trebuie să-şi asume un rol activ în organizarea referendumurilor din Ţinutul Secuiesc, în procesul de adoptare a Statutului de Autonomie a Ţinutului Secuiesc de către parlament, în obţinerea sprijinului internaţional, deoarece autonomia este singurul viitor acceptabil pentru Ţinutul Secuiesc, pentru care trebuie să se alieze atât societatea civilă, cât şi autorităţile publice locale şi reprezentarea parlamentară.

Izsák Balázs
Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc

Târgu Mureş – 15. decembrie 08