de Sabina Fati , 09 august 2015 - stire actualizata la ora 13:28, 10 august 2015

Interviu cu Botond Zakonyi, ambasadorul Ungariei la București: Maghiarii vor primi autonomie când „se vor purta ca niște oameni autonomi“

Ambasadorul Ungariei în România, Botond Zakonyi, consideră că în relațiile româno-ungare sunt lucruri mai importante de rezolvat decât cele cu fotografiile postate pe ­Facebook de premierul Viktor Orban. Diplomatul atrage atenția că România refuză să termine 10 drumuri transfrontaliere care ar urma să lege cele două țări, că nu este asigurată folosirea limbii maghiare în administrația publică și în educație. O altă problemă este felul în care premierul român Victor Ponta și-a construit imaginea prin opoziție cu Viktor Orban: „Victor, băiatul bun, și Viktor, băiatul rău”. În ce privește autonomia Ținutului Secuiesc, ambasadorul ungar crede că aceasta va avea loc atunci când maghiarii de acolo „se vor purta ca niște oameni autonomi”.

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, consideră că relațiile româno-ungare au un “potențial excepțional”. De ce credeți că acest potențial nu poate fi atins?

B.Z.: Premierul Viktor Orban spunea la mijlocul lunii trecute, când a participat la Universitatea de Vară de la Tușnad, că cele două state au folosit acest “potențial excepțional” și au avut relații foarte bune până în 2012. După aceea lucrurile au fost mai dificile, dar Ungaria este gata să restarteze situația pentru a folosi acest potențial menționat de ministrul Aurescu. Din punctul nostru de vedere, “potențialul comun” ține spre exemplu și de construirea unei infrastructuri de transport de care să beneficieze ambele state sau de conectarea energetică dintre România și Ungaria. Deocamdată nu vedem din partea României suficientă bunăvoință pentru a coopera în aceste domenii: conducta de gaz ar trebui să transporte gaz în ambele direcții, ceea ce momentan este asigurat doar dinspre Ungaria spre România. Așteptăm deci ca și autoritățile române să se preocupe cu asigurarea condițiilor necesare pentru curgerea inversă. Avem, de asemenea, probleme cu finalizarea celor 10 drumuri transfrontaliere care nu pot fi date în folosință. Acestea sunt foarte importante și avem un acord în acest sens. România vrea să amâne conectarea acestor drumuri până la aderarea ei la spațiul Schengen, dar ar putea fi vorba despre un proces lung. România și Ungaria împart mai mult de 400 de kilometri de graniță comună cu doar zece puncte rutiere de trecere a frontierei. Prin comparație, spre exemplu între Germania și Franța există probabil câte o trecere la fiecare 5 sau 10 kilometri.

Șeful diplomației române are o altă explicație pentru faptul că relațiile româno-ungare nu își ating adevăratul potențial: Bogdan Aurescu este de părere că nu se respectă regulile jocului și că premierul ungar a încălcat aceste reguli atunci când a postat pe Facebook poze cu insigne cu harta Ungariei Mari și cu steagul Ținutului Secuiesc. Credeți că premierul Viktor Orban a greșit?

B.Z.: Am văzut cele 22 de fotografii postate de la Tușnad, dintre care într-una era vorba despre cineva care vindea aceste insigne cu diferite semnificații istorice. Steagul secuiesc este absolut legitim și, dacă cineva călătorește prin Harghita, Covasna sau Mureș, poate vedea acest steag în nenumărate locuri. Harta Ungariei Mari e ceva diferit, dar firește este vorba despre istorie și despre niște insigne, probabil, vechi. Faptul că cineva vinde insigne cu simboluri istorice nu poate fi transformat într-o problemă între cele două țări. Nu acesta este obstacolul dintre România și Ungaria.

Totuși, Ministerul Afacerilor Externe declara că, prin gestul său, premierul Orban a încălcat tratatele bilaterale?

B.Z.: Acest lucru nu ține de buna cooperare. Relațiile noastre se bazează pe Tratatul de bază din 1996 și pe Parteneriatul Strategic din 2002. Putem fi serioși când spunem că două fotografii încalcă aceste tratate? Nu cred. E vorba despre niște insigne. E o problemă artificială, avem multe altele mult mai serioase. În Tratatul de bază deja amintit România și-a asumat obligația de a asigura respectarea drepturilor minoritare ale maghiarilor și, conform Tratatului de bază, Ungaria are dreptul de a urmări cu atenție realizarea acestei obligații, iar legat de acest subiect se ivesc și probleme mai importante.

Spre exemplu?

B.Z.: Cea mai clară problemă este cea a folosirii limbii materne în instituțiile publice din localitățile în care maghiarii reprezintă cel puțin 20 la sută din totalul locuitorilor. În aceste situații statul român trebuie să asigure, potrivit legii, posibilitatea ca maghiarii să poată să-și rezolve problemele în propria lor limbă, dar acest lucru nu se întâmplă: de multe ori nu există afișe sau documente în limba minorității și nici lucrători care să vorbească limba maghiară. Am verificat acest lucru personal în câteva orașe mai mari unde proporția locuitorilor de etnie maghiară depășește 20%, și unde primarii m-au asigurat că nu există nicio nemulțumire din partea maghiarilor. Deci una dintre probleme este că în România nu se asigură drepturile lingvistice pentru minoritatea maghiară în administrație. O altă problemă este cea a retrocedării proprietăților, în special cele aparținând bisericilor și comunitățiilor din secuime, care au deținut păduri composesorale înainte de venirea comunismului. Oamenii se bat pentru proprietățile lor de mai bine de 15 ani. Blocarea procesului de restituire clatină încrederea în justiție a minoritarilor.

Considerați că e o problemă politică?

B.Z.: Întregul proces al restituirii în natură este extrem de plauzibil, dar realizarea concretă pentru minoritari e mult mai dificilă, în special pentru bisericile maghiarilor. E una dintre problemele nerezolvate care apare și în relația dintre România și Ungaria, iar ea trebuie pusă pe masă atunci când se discută obstacolele care există între cele două țări. O altă problemă este dreptul la folosirea simbolurilor naționale, de exemplu a steagului secuiesc, ceea ce stârnește discuțiile cele mai inutile și artificiale în țară. Dar există și altele, de pildă educația. Povestea cea mai cunoscută este cea a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) de la Târgu Mureș. Potrivit legii, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, la Facultatea de Artă din Târgu Mureș și la UMF tot de aici, trebuie să existe și linia maghiară. La UMF Târgu Mureș nu există, iar conducerea acestei universități nu vrea să țină cont de lege și nu-i pasă de cererile studenților și profesorilor maghiari. Cred că și această chestiune trebuie rezolvată de partea română.

Cererea maghiarilor din România, susținută de Guvernul de la Budapesta, privind autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc, este și ea o problemă în relațiile dintre România și Ungaria. Când vă așteptați să fie rezolvată?

B.Z.: Autonomia este o ches­tiune complexă. Țări ca Marea Britanie, Belgia, Italia, Finlanda, Spania și altele din UE au acceptat diferite formule ale autonomiei pe criterii etnice. Autonomia nu este excepția în Europa, este un model pentru ca minoritățile să poată conviețui împreună cu majoritățile.

Autonomia pe criterii etnice nu este însă un model acceptabil pentru politicienii români.

B.Z.: Da, dar în cazul Ținutului Secuiesc vorbim despre o minoritate autohtonă. În județele Harghita, Covasna și Mureș trăiesc puțin peste 600 mii de maghiari care își doresc autodeterminarea în cadrul României. Nu cred că realizarea acestei doleanțe nu se poate rezolva prin negocieri purtate cu majoritatea românească.

Când credeți că s-ar putea ajunge la acest fel de autonomie în România?

B.Z.: Nu știu, e o chestiune de negocieri. Reprezentanții Ținutului Secuiesc trebuie să aibă propuneri clare, cum ar fi de exemplu, proiectul de lege elaborat de UDMR anul trecut. Când vor avea suficiente argumente pentru a-i convinge pe politicienii români e greu de anticipat. Au trecut deja 25 de ani de la căderea comunismului și nu s-a întâmplat nimic.

Credeți că mai e nevoie de încă 25 sau mai mult?

B.Z.: Vor primi autonomie când se vor purta ca niște oameni ­autonomi. Când nu vor mai avea nevoie de subsidii, de bani de la centru. Procesul obținerii autonomiei este lung, se face pas cu pas. Nu e ceva ce ți se dă pe tavă. Pentru început maghiarii ar trebui să coopereze unii cu alții, cei din Covasna cu cei din Harghita, iar aceștia cu cei din Mureș, să facă proiecte comune, să atragă fonduri comune, să învețe ce-și doresc cu adevărat. Dacă transformă autonomia într-un instrument de dezvoltare, lucrurile pot fi înțelese mai ușor, pentru că nu este vorba despre separare, ci despre dezvoltare regională, acest lucru ar trebui să-l vândă secuii politicienilor români.

Când Viktor Orban a spus că relațiile româno-ungare s-au deteriorat după 2012, el a dat vina de fapt pe politicienii români care ar fi jignit Ungaria. Ați putea să ne dați câteva exemple în acest sens?

B.Z.: Aș putea să vă dau multe exemple, pentru că la un moment dat am început să colecționez declarațiile publice ale părții române. Ar putea fi vorba despre o dezbatere între dreapta (Partidul Popular European) și stânga (Partidul Socialist), dar după părerea mea aceasta nu este de natură ideologică. Cu toate că în 2012, când dreapta a pierdut guvernarea, unul dintre subiecte a fost autonomia UMF Târgu Mureș, acceptată de cei care au plecat de la putere, dar respinsă de cei care au venit. Așa și-a început Victor Ponta cele două roluri pe care le joacă: Victor, băiatul bun, și Viktor, băiatul rău. European, social-democrat, pentru rolul de Victor cel bun, și naționalist, antieuropean, pentru rolul ­celălalt.

Victor Ponta este un obstacol în calea bunelor relații româno-ungare?

B.Z.: Nu, nu cred că e un obstacol. Nu e treaba mea să spun că guvernul român respinge cooperarea dintre cele două țări, dar există senzația că face pași înapoi.

Puteți spune că până în 2012 relațiile au fost foarte bune?

B.Z.: Au fost normale, cum e de așteptat între două țări vecine și membre ale UE.

De ce credeți că România și Ungaria nu-și pot depăși moștenirea istorică?

B.Z.: E o chestiune complexă. Spre exemplu, un articol recent din România liberă vorbește despre o presupusă legătură de rudenie dintre Iancu de Hunedoara și Mohamed Cuceritorul. Este o teorie discutată în istoriografia ungară în secolul al XIX-lea, care a ajuns la concluzia că e puțin probabil ca cei doi lideri medievali să fi avut vreo legătură de rudenie. Aceata ar fi o problemă, istoricii români preiau în secolul 21 subiecte care au fost demult închise de istoricii ungari. Nu vreau să spun că este o mare deosebire între istoricii români și cei unguri, dar în mod clar specialiștii români nu citesc istoriografia ungară.

Și credeți că istoricii din Ungaria citesc în românește?

B.Z.: Da, știu acest lucru, mai ales în ultimele decenii specialiștii din Ungaria s-au arătat a fi interesați în mod serios și de istoria țărilor vecine și mulți istorici importanți care se ocupă momentan cu istoria românilor – datorită minorității maghiare – vin din România. Avem mulți specialiști educați în Slovacia, Serbia, România, care înțeleg istoriile națiunilor din vecinătatea Ungariei. M-aș întoarce puțin la articolul menționat, în care în prima propoziție se vorbește despre “românul” Iancu de Hunedoara, fără să fie menționat faptul că el era guvernatorul Regatului Ungar, că era catolic și nu există niciun fel de dovezi că ar fi considerat că aparține națiunii române. Românizarea lui Iancu de Hunedoara ține de epoca Ceaușescu, dar văd că există o tendință de întoarcere în timp. Nu cred că este vorba despre falsificarea istoriei, ci despre naționalism pursânge.

Există și reversul medaliei, findcă discursul care neagă Tratatul de la Trianon, prin care Transilvania a trecut la România, persistă în Ungaria.

B.Z.: Există, dar sunt reacții marginale. Nu există așa ceva la partidele serioase sau în ziarele serioase, nu e vreun proiect național în legătură cu negarea Trianonului. Totodată, recunosc că și în Ungaria sunt oameni care își lipesc pe mașini stikere cu Ungaria Mare, e și acolo nationalism. Dar să nu uităm că diversele forme ale naționalismului românesc sunt îndreptate și împotriva cetățenilor români de etnie maghiară. De exemplu, am fost surprins acum, cu două săptămâni în urmă, când niște demnitari au mers la Miercurea Ciuc și au ridicat acolo în mijlocul secuimii, cel mai înalt și mai mare steag românesc, când 80% din locuitori orașului, maghiarii, încă doresc să aibă posibilitatea de a folosi și propriile simboluri naționale. Dar sunt și alte lucruri, recent la Timișoara, statuia poetului Sandor Petofi a fost distrusă, acum câteva luni Statuia Libertăţii din Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad, un monument maghiar, a fost vopsită în culorile drapelului românesc, iar nu demult la Cluj statuia lui Matei Corvin a fost vopsită. ­N-am auzit niciodată ca vreun oficial din partea autorităților centrale să spună ceva despre toate aceste umilințe sau condamne în ultimă instanță ceea ce s-a întâmplat.

Rusia a promis Ungariei 10 miliarde de euro pentru extinderea Centralei nucleare de la Paks. De ce Budapesta a preferat să lucreze cu rușii, deși în cursa pentru modernizarea acestei centrale s-a aflat și o firmă americană?

B.Z.: Există multe țări membre ale UE care au ales tehnologia rusească, ceea ce dovedește că nu este imposibilă colaborarea cu Rusia respectând standardele Uniunii Europene în domeniul energiei nucleare. Și în cazul nostru, înainte de semnarea acordurilor au avut loc con­sultări cu Comisia Europeană, care - chiar dacă avea posibilitatea - nu a ridicat obiecții. În ­cursul consultărilor Comisia nu s-a folosit de posibilitatea blocării, care în principiu era posibilă de mai multe ori în cursul acestui proces, iar observațiile primite au fost introduse în documente. Mai mult decât atât, noi aveam deja această tehnologie din secolul trecut și de aceea am ales să mergem mai departe. Pe de altă parte este mai ieftin.

După ce Rusia a anexat Crimeea, Ungaria a rămas unul dintre prietenii de bază ai Rusiei. Este profitabil?

B.Z.: Nu e chiar așa. În România se folosesc tot felul de sintagme de genul, “Ungaria, calul troian al UE” sau „Viktor Orban, prietenul lui Putin”, dar nu este deloc așa. Spre exemplu, comerțul dintre Ungaria și Rusia a scăzut în ultimul an, în vreme ce al României cu Rusia a crescut. Ungaria s-a alăturat de la bun început regimului de sancțiuni și rămâne consecventă deciziilor comune europene, chiar și în pofida pierderilor sale semnificative.

Totuși, Vladimir Putin, în Europa, a fost primit doar la Budapesta, după ce a luat Crimeea.

B.Z.: A fost o vizită programată cu mult timp înainte.

Ungaria este deranjată de această percepție că a devenit un aliat important al Rusiei în UE?

B.Z.: Nu e vorba despre asta, dar, spre deosebire de România, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia sunt dependente de gazul rusesc. Pentru Ungaria este de interes strategic să aibă un dialog permanent cu Rusia. De aceea, pentru diversificare, ar fi foarte important pentru noi să avem un interconector de gaz cu România. Avem deja interconectori cu Slovacia, cu Austria, cu Slovenia, foarte curând vom avea cu Croația și Serbia.

Gardul pe care Ungaria îl construiește la granița cu Serbia împotriva emigrației ilegale nu e bine văzut nici de Bruxelles, nici de statele din jur. E singura modalitate prin care Ungaria se poate apăra?

B.Z.: Aș începe cu câteva cifre: până acum am înregistrat peste 110.000 de emigranți ilegali care au intrat Ungaria. Ruta Balcanilor de Vest este cea mai folosită rută spre UE și pe aici sosesc în Europa mai mulți emigranți decât dinspre Mediterana. Nici noi, nici UE nu suntem pregătiți să ne descurcăm cu atât de mulți oameni. Și alte țări folosesc „obstacole fizice” la granițele lor în vederea reducerii presiunilor cauzate de imigrație, de exemplu SUA, Grecia sau Bulgaria. Colaborăm cu sârbii în domeniul consolidării securității de la granița sârbo-macedonă, iar în privința controlului porțiunii de graniță ungaro-sârbă cu sârbii și cu austriecii.

Sursa: RL