Stimate Domnule Președinte!
În data de 14 mai am solicitat de Dvs. să analizați mesajul președintelui României Klaus Iohanis, instigator împotriva maghiarilor și să revocați Premiului Internațional „Carol cel Mare”, deoarece președintele Romăniei a devenit nedemn pentru această distincție.
În răspunsul Dvs. susțineți că declarațiile președintelui nu se îndreaptă împotriva minorității maghiare, și manifestarea sa se poate justifica prin rolul preșesintelui de supraveghetor al Constituției. Din scrisoarea Dvs, reiese că nu cunoașteți Constituția României, care definește clar rolul președintelui. Conform alieneatului doi al articolului 80 președintele României are rol mediator între stat și societate. Cetățeni români de naționalitate maghiară sunt membrii cu drepturi depline al acestei societăți. În acest spirit șeful statului trebuie să fie promotor al păcii sociale între majoritate și minoritate, și în lupta politica nu are dreptul să apeleze la instigarea unui grup al societății împotriva celuilalt. Nu doar în percepția comunității maghiare apare manifestarea președintelui drept instigare și jignire la adresa comunității, dar și Consiliul Național Contra Discriminării, consideră și el acest mesaj ca fiind incitator la ură, pentru care a și sancționat seful statului. În urma unei plângeri depusă la procuratură, - chiar dacă nu s-a lansat procedură penală, - încheierea emisă califică și ea de asemnea ca fiind un discurs incitator la ură (hate speech). În consecință atât comunitatea maghiară autohtonă, cât și autoritățile române califică declarațiile președintelui României în mod diferit de Consiliului Director al Societății pentru conferirea Premiului Internațional „Carol cel Mare”.
Cu ocazia modificării legii 215 referitooare la administrația publică, Klaus Iohannis a solicitat restricționarea dreptrurilor lingvistice ale minoriții maghiare. Făcând abstracție de conținutul acestor drepturi, președintele României promovează revocarea unori drepturi dobândite. Dvs în Aachenul îndepărtat, cât de bine cunoașteți garantarea drepturilor dobândite ale minorităților în Germania? De exemplu a minorității sorbe? Ar fi în folosul Dvs, dacă ați studia din acest punct de vedere Contractul de Reunificare a Germaniei, respectiv a constituței regionale a Brandenburgului și a Saxoniei.
În conformitate cu articolul 91 al Constituției României președintele statului are responsabilități și în relații internaționale. În schimb acest mesaj televizat încalcă tratatul bilateral încheiat între Ungaria și Romănia. (TRATAT
de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară, 1996. ) Trebuie scos în evidență ca acest tratat a fost adoptat de cele două state înainte integrării în Uniunea Europeană, drept garanție, că tensiunile existnte în mod obiectiv între cele două națiuni, și între cele două țări se vor amelioara, și nu vor încărca relația bilaterală a celor două, noi state membre. Pare însă că și acest tratat interstatal apare într-o altă perspectivă din Aachen.
Noi, aici în România am trăit în perioada înaintea integrării cu speranța, că încitarea nationalistă nu va avea spațiu în Romănia, membră a Uniunii Europene. Nici în coșmar nu ne-am gândit că încurajarea naționalismului va sosi tocmai din Europa Occidentală, de la o instituție atât de importantă, ca și Consiliului Director al Societății pentru conferirea Premiului Internațional „Carol cel Mare”.
Pentru europenii cu sentiment democratic a devenit evident, că v-ați îndepărtat de valorile europene tradiționale, și suntem cu toții martorii unei rupturi în istoria Premiului Carol cel Mare. Cu gestul Dvs. nu ar fi de acord nici distinșii anteriori ai premiului, nici Robert Schuman, nici Francois Mitterrand, nici Helmut Kohl, nici Vaclav Havel. Ultima Dumneavoastră decizie lezează amintirea și opera lor.
Pentru eventuala întârire a nationalismului român, de aici încolo, purtați și Dvs, o responsabilitate, pentru că nu doriți să întăriți nici pacea sociala, nici dialogul, dimpotrivă: conflictul, tensiunea interetnică între popoarele mult suferite ale Europei de Est.
Izsák Balázs
Președintele Consiliului Național Secuiesc
Târgu Mureș
7 iulie 2020